Optsprezece persoane din Iași au fost trimise în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Optsprezece persoane din Iași au fost trimise în judecată pentru fraude cu fonduri europene
Publicat: 12/12/2014, 12:18

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 18 persoane și două societăți comerciale.

Printre persoanele trimise în judecată se numără primarul comunei ieșene Mironeasa, Elena Curcudel, acuzată de instigare la fals intelectual, fals intelectual și folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

De asemenea, au fost trimiși în judecată și un fost director de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași și consilier județean, Liviu Gabriel Bulgaru, patru angajați din aceeași structură, dar și un expert de la Inspectoratul Județean în Construcții Iași. Aceștia sunt acuzați de fals intelectual, instigare la fals intelectual sau complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în 28 martie 2008, comuna Mironeasa, prin reprezentantul său legal, a depus la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit lași, o cerere de finanțare, pentru implementarea proiectului „Modernizare drum comunal DC 49, Schit Hadâmbu – Urșița – Mironeasa și achiziționare de utilaje și echipamente pentru servicii publice”. Proiectul avea ca obiective modernizarea DC 49, format din patru tronsoane cu o lungime totală de 9,88 kilometri și achiziționarea următoarelor utilaje: un autogreder complet echipat, un tractor, o remorcă basculabilă și o cisternă.

Potrivit cererii de finanțare, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 10.596.474 lei, din care valoarea cheltuielilor eligibile a fost de 8.904.600 lei, iar suma cheltuielilor neeligibile a fost de 1.691.874 lei.

În 11 septembrie 2008 a fost încheiat contractul pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și comuna Mironeasa, în calitate de beneficiar.

Ulterior, în 25 octombrie 2011, contractul pentru acest proiect a fost atribuit firmei SC Contebas SRL Vaslui, pentru suma de 4.336.773,04 lei.

„Observând că lucrările de modernizare a drumului nu vor fi finalizate de către inculpata SC Contebas SRL Vaslui până la data expirării termenului de implementare a proiectului, respectiv 11 iunie 2012, fiind inevitabilă (în mod legal) rezilierea contractului și recuperarea finanțării, inculpata Elena Curcudel, primar al comunei Mironeasa, a determinat recepționarea lucrărilor, fără ca acestea să fie executate integral. În acest sens, Curcudel a întocmit, respectiv a determinat întocmirea mai multor înscrisuri false”, au precizat procurorii.

Astfel, este vorba despre procesul-verbal întocmit de comisia de recepție la terminarea lucrărilor de construcții (compusă din Liliana Rașcovici, Leonard-Florin Trufanda, Gabriel Balan, Maricela Coneac, Mariana Berheci, Florin Melniciuc și Adrian-Dan Cotigă), în cuprinsul căruia se atesta în mod mincinos că lucrările erau executate integral, dar și despre procesul-verbal de control al calității lucrărilor de construcții în faze determinante, în care Carmen Maria Mușat, inspector la Direcția Regională în Construcții Nord – Est Iași, a atestat o situație necorespunzătoare realității, deși această porțiune a drumului era, la vremea respectivă, încă la stadiul de piatră spartă.

În 15 iunie 2012, Dumitru Uzuru, inspector al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași, a vizitat locul lucrărilor și, deși a văzut că acestea nu au fost finalizate, i-a informat pe reprezentanții structurii, inclusiv pe Liviu Gabriel Bulgaru, de acesta fapt, fără ca unul dintre ei să semnaleze suspiciunea de fraudă.

„Ulterior, deși reprezentanții beneficiarului finanțării europene au depus alte documente, care atestau că lucrările de reabilitare a drumului fuseseră finalizate după expirarea termenului de implementare a proiectului, aceștia, împreună cu inculpatul Boca Doroftei (expert la ARPDR Iași), au întocmit documente în care erau atestate mențiuni necorespunzătoare referitoare la stadiul proiectului, omițând să menționeze că proiectul nu fusese integral realizat în termenul contractual, că beneficiarul depusese documente false pentru a ascunde acest lucru și pentru a obține fără drept ultima tranșă a finanțării. De asemenea, aceștia nu au luat nicio măsură pentru semnalarea fraudei, înlesnind, cu știință, obținerea fără drept a ultimei tranșe a finanțării nerambursabile”, arată procurorii.

Ca urmare a acestor acțiuni, comuna Mironeasca a încasat, fără drept, suma de 1.810.179,81 lei, din care 1.448.143,69 lei din bugetul UE și 362.035,92 lei din bugetul de stat.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri ale inculpaților, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să...
Filmul de pe Netflix pe care nu trebuie să-l ratezi. Un divorț cu năbădăi
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cine a fost „Cenuşăreasa sovietică”, prima femeie care a văzut Pământul din spaţiu în urmă...
×